marți, 4 aprilie 2017

The In-betweens

  











Stiti momentele in care sunteti nevoiti sa vorbiti despre voi in fata altor oameni, povestindu-le cine si cum sunteti, ce va place si ce va caracterizeaza? Nu stiu daca si voi patiti asta, dar eu incep de fiecare data prin a-mi face n scenarii despre ce ar fi mai potrivit sa spun, cum m-as defini si ce as putea spune relevant, fara sa intru prea mult in zona personala sau profesionala. Iar la final, odata mini-discursul terminat, urmeaza partea de ,,fir-ar sa fie, de ce am zis asta si nu cealalta? Daca s-a inteles gresit? Daca am pierdut ocazia sa spun ceva ce m-ar defini mai bine?,,.

Probabil ca toate aceste framantari vin si din faptul ca, oricat de bine am incerca sa ne cunoastem propria persoana, suntem cu totii niste amestecuri de stari si dorinte, care de cele mai multe ori se bat cap in cap, apar si dispar peste noapte, facandu-ne sa parem greu de inteles si capriciosi. Sentimentele ni se schimba de la o zi la alta, lucrurile pe care ni le dorim astazi ne lasa indiferenti maine, iar daca ne intrebi ce ne face fericiti stam in dubiu, pentru ca pana nu demult lista imaginara arata altfel. Fara a da vina pe vreo tulburare bipolara, multi dintre noi traim intr-un spatiu nedefinit, prin care alunecam zilnic cu gratie, penduland intre sentimente contradictorii si reactionand dupa dispozitia de moment. Suntem greu de inteles pentru ca nici noi nu intelegem intotdeauna foarte clar ce ne trebuie, iar nevoile si dorintele ni se schimba cu o rapiditate care uneori ne sperie. Suntem imprevizibili, sarim de la o extrema la alta, de la bine la rau si de la persoana buna de pus pe rana la omul intunecat, capabil de lucruri diabolice.

Si totusi, dincolo de toate astea, incercam zilnic sa ne definim, sa povestim altora despre noi, sa ne privim in oglinda si sa intelegem cine e persoana de acolo. Afisam o imagine in care ceilalti ajung sa creada si ne construim incet-incet propriul personaj in stilul unui film clasic, alb-negru. Cu greu recunoastem, in momentele de sinceritate fata de noi insine, ca de fapt suntem personajele nebune ale unui film suprarealist si experimental, in care ne surprindem tanjind dupa ceea ce ieri detestam si indepartand ceea ce credeam pana nu demult ca ne dorim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Diplome și coronițe

  Nu-mi aduc aminte dacă mi-am dorit neapărat coroniță după ciclul primar. În I-IV luam premii în fiecare an, apoi am ajuns la o școală unde...